5030Remember

Inițiativa: 5030Remember

Perioada: septembrie - octombrie 2020

Obiectiv:

  • înțelegerea gradului de cunoștințe al tinerilor cu privire la perioada cuprinsă între cel de-al Doilea Război Mondial și căderea comunismului pentru educarea acestora cu privire la consecințele intoleranței și xenofobiei;

Rezultate:

  • instituții de învățământ din România, implicate în cercetare;

  • cadre didactice și profesori, participanți la evenimentul #învizită;


Context:

Cercetarea a avut loc în cadrul proiectului "5030 Remember: from WW2 to the end of communism", organizat de Coconut Work, prin Programul Europe for Citizens, al cărui scop este de a aduce un omagiu celor care s-au sacrificat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și în timpul revoluțiilor din 1989, nu numai prin educarea tinerilor, ci și prin amintirea evenimentelor ce au avut loc cu decenii în urmă. În calitate de partener al proiectului, GEYC a susținut eforturile de promovare a cercetării.

Acest proiect a fost relevant în contextul național al comemorării a 30 de ani de la Revoluția din 1989, care a marcat căderea regimului comunist în România.

Pentru a marca acest moment, GEYC a organizat ediția #învizită Memorial Walk #5030Remember.

Profesori și elevi, Memorial Walk #5030Remember


Traseul Memorial Walk #5030Remember